Având în vedere măsura instituirii carantinei generale și interdicția persoanelor de peste 65 de ani de a ieși din casă, Vă ajutăm din Brașov a întreprins următoarele acțiuni:
- Am anunțat autoritățile de existența inițiativei noastre și că punem la dispoziția brașovenilor toată infrastructura Asociației și a grupului pentru perioada care urmează.
- Am solicitat stocuri de măști, mănuși, combinezoane și am primit promisiunea de la președintele CJ, Adrian Vestea că le vom primi.
- Luăm legătura cu prefectul Brașovului, dl. Cătălin Vasii, pentru a primi autorizația de a circula și adeverințe/ legitimații pentru voluntari.
- Am discutat cu breasla restaurantelor din Brașov pentru a putea livra porții de mâncare vârstnicilor care nu își pot găti.
- Căutăm depozite de alimente pentru a pregăti pachete de alimente neperisabile pe care să le distribuim. Nu vom mai face cumpărături după listă, vom gestiona și livra stocuri de alimente neperisabile. Vom rezolva, personalizat – la cerere, doar nevoia de medicamente.
- Lucrăm la soluția de call center, ca să putem prelua cât mai multe solicitări.
- Rugăm voluntarii înscriși să fie pregătiți pentru a prelua solicitări, de îndată ce rezolvăm situația echipamentelor de protecție, a dreptului de a circula, a call centerului și a pachetelor. De solicitările preluate astăzi și zilele acestea ne ocupăm ca până acum.
📯Distribuiți mesajul și anunțați-vă rudele mai în vârstă că nu vor fi abandonate. Traversăm o perioadă de grea încercare, dar suntem uniți și ne organizăm încât să o trecem cu bine. Un grup de oameni lucrează fără încetare ca să facem lucrurile să meargă. Suntem o comunitate și vom trece cu bine, împreună, peste asta.
Hai, #săfimbine!
Comentarii recente